Moțiunea de cenzură, dezbătută în mijlocul protestelor

Publicat: 27/06/2018, 17:02
Actualizat: 27/09/2018, 21:26

Camera Deputaților și Senatul va dezbate și vota, miercuri în plen reunit, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. PNL și USR au anunțat, că în timpul ședinței vor fi manifestații în fața Casei Poporului. De cealaltă parte, PSD a spus că la Parlament ar putea veni susținători ai coaliției.

Prezentarea moțiunii de cenzură a avut loc în ședința de luni a plenului reunit al Parlamentului,votul final fiind dat miercuri, începând cu ora 14:00. Moțiunea de cenzură a PNL, susținută de USR și PMP, este intitulată „Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgență națională!”, iar liberalii critică Exectivul pentru rata record a inflației, de 5.4%, creșterea ROBOR și tentativă de subordonare politică a magistraților.

Tot luni, președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că parlamentarii coaliției PSD-ALDE au stabilit strategia pentru moțiunea de cenzură de miercuri, aleșii urmând să fie în sală, pentru a asigura cvorumul necesar, însă nu vor vota.

În ceea ce privește strategia UDMR la moțiunea de cenzură, președintele Uniunii, Kelemen Hunor, a declarat, marți, după o întâlnire cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, la Parlament, că abținerea parlamentarilor Uniunii la votul moțiunii de cenzură ar fi o posibilitate, dar poziția formațiunii la moțiune va fi anunțată miercuri dimineață, înaintea votului final. În prealabil, Hunor a avut o întâlnire și cu liderul liberalilor, Ludovic Orban, însă președintele UDMR nu a oferit un răspuns ferm referitor la o susținere a demersului Opoziției.

În schimb, președintele de onoare al PMP, Traian Băsescu a spus, într-o postare marți pe Facebook, că moțiunea de cenzură nu va trece, iar efectul acesteia va fi doar ridiculizarea Opoziției în fața electoratului, însă Ludovic Orban „trâmbițează” succesul moțiunii. Fostul șef al statului a mai spus că singura reușită va fi „să ne facem de rahat, după care plecăm glorios în vacanță”. Acesta a adăugat că la votul de miercuri al moțiunii, liderul PSD, Liviu Dragnea, va înregistra o victorie în Parlament, care va veni ca „o gură de oxigen pentru un PSD sufocat de propria-i mizerie”.

De cealaltă parte, Victor Ponta, fondatorul Pro România, a afirmat că parlamentarii înscriși în formațiune vor susține moțiunea, dar nu și pe Ludovic Orban pentru funcția de premier, dacă va pica Guvernul Dăncilă, ci pe Sorin Cîmpeanu, fostul ministru al Educației în Cabinetul Ponta.

Încă de luni, când a fost citită moțiunea în plenul reunit al celor două Camere, președintele PNL Ludovic Orban a transmis un mesaj simpatizanților formațiunii pe care o conduce, îndemnându-i să iasă în stradă la mitingurile organizate în ziua moțiunii, atât în țară cât și în București. La rândul său, președintele USR, Dan Barna, a anunțat luni că aleșii formațiunii pe care o reprezintă au intrat în grevă japoneză, urmând ca până miercuri să poarte banderole albe la mână. Mai mult, USR cheamă oamenii în stradă, pe timpul votului moțiunii de cenzură.

Senatorul PSD, Claudiu Manda, a anunțat că miercuri, când va fi votată moțiunea de cenzură a PNL împotriva Guvernului Dăncilă, este posibil să fie prezenți în fața Parlamentului susținători ai PSD-ALDE. Și Ludovic Orban a transmis un mesaj simpatizanților PNL să iasă în stradă în ziua moțiunii.

Întrebat, luni seară într-o emisiune difuzată de Antena 3, dacă sunt șanse să vină susținătorii coaliției PSD-ALDE la Parlament în ziua moțiunii de cenzură, Claudiu Manda a răspuns scurt: „Da. S-ar putea să vină”.

Chestionat ce se poate întâmpla dacă, în ziua votului moțiunii vor fi la Parlament și susținătorii PSD-ALDE și cei ai Opoziției, Manda a replicat: „Sunt două variante, fie să-i putem compara numeric, fie să ajungă la conflict. Numai că ce vedem azi că se întâmplă, inclusiv la nivelul Parlamentului, s-ar putea să își dorească în continuare, cei care vin acum, protestatarii astfel de acțiuni. Am luat și măsuri în Parlament, însă te poți gândi că susținătorii USR vin la restaurant, să ia furculița și apoi să fugă cu fuculița prin Parlament.”

Ludovic Orban a afirmat, marți seară, la postul Realitatea Tv, referitor la o manifestație a susținătorilor PSD-ALDE, la votarea miercuri în Parlament a moțiunii de cenzură, când vor veni la Casa Poporului și susținători ai Opoziției, să nu facă această prostie, pentru că e posibil ca nimeni să nu poată controla ce se poate întâmpla.

„N-am nimic să manifeste, dar să manifeste îna ltă parte decât acolo unde au fost anunțate protestele Opoziției. Îi sfătuiesc să nu facă această prostie pentru e posibil să iasă rău acolo. Și așa în clanul din jurul lui Dragnea, dacă vin cu astfel de provocări nimeni nu mai poate controla ce se poate întâmpla. Și Jandarmeria. Nu poți să vii la intimidare cu motoarele ambalate, în țestoase, să intervină. Întotdeauna acești oameni s-au manifestat pașnic, și-au strâns gunoaiele. Sunt oameni frumoși, inteligenți. Dar se pare că sunt unii speriați de bombe și, în paranoia lor, și-ar imagina că acești oameni reprezintă un pericol pentru ei. Reprezintă, dar la vot”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban, la o emisiune difuzată marți seară de Realitatea Tv.

Potrivit procedurii parlamentare, o moțiune de cenzură poate fi inițiată de cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor și se comunică Guvernului la data depunerii. Pentru a fi adoptată, o moțiune de cenzură are nevoie de votul majorității deputaților și senatorilor. Numărul total de parlamentari, în prezent, este de 465. Pentru a trece o moțiune de cenzură este nevoie de 233 de voturi.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună